9 / A ce miroase sufletul meu?

9. LolekșiBolek a fost cel care mi-a faciliat mai departe contactul cu lumea misterioasă şi nevăzută a vampirilor. De obicei, trebuia să îl scot seara, înainte de lăsarea nopţii, însă după prima, a doua și a treia întâlnire cu Vampus Lampant, dintr-odată şi-a schimbat obiceiurile. Oricât am tras de el să-l scot din casă în seara următoare, n-a vrut să se dezlipească de parchetul proaspăt dat cu ceară până când nu s-a făcut fix ora 12 noaptea. Întâi am crezut că e gelos pe Vampus, de aia nu vrea să iasă afară. Îmi şi luasem gândul de la asta, pregătindu-mi un prosop pentru surpriza udă ce avea să mi-o facă până dimineaţă, tocmai pe parchetul lustruit cu grijă, îl pregăteam în caz că mă vizita Vampus acasă, să vadă că-s gospodină, însă de cum a bătut ora 12 la horologiul cu cuc din hol, s-a ridicat în două labe şi s-a dus direct la uşă, aşteptând cu jucăria preferată în gură, mingea de tenis, să îl scot afară. Asta era semnalul că voia să iasă şi atunci nu mai aveam de ales, dacă nu mergeam cu el într-o scurtă plimbare prin parc pur și simplu decidea că înnebunea, se punea pe urlat şi zgrepţănat la uşă, îmi strica bunătate de postere cu metode de machiaj perfect, lipite pe ușă, să mă inspire zilnici pentru selfiuri. Peste asta, mai veneau și vecinii să-mi bocănească în ușă. Și am vecini care știu să bocănească bine.

I-am pus lesa şi-am ieşit în răcoarea nopţii cam fără chef, că eram deja somnoroasă şi, după ce am făcut câţiva paşi prin faţa blocului, aruncându-i mingea să alerge, i-am pus lesa să ne întoarcem. Dar nu, LolekșiBolek m-a tras înspre parc. Părea că ştie unde merge, nici nu se mai oprea să miroase ca să ude tufişurile, se ducea ţintă undeva şi mă târâia şi pe mine într-acolo. Vrând-nevrând l-am urmat dornică să-şi termine mai repede treburile, când mi-am dat seama că ajunsesem în locul în care-l văzusem prima, a doua și-a treia oră pe misteriosul Vampus, la banca de sub copacul lui de relaxare. M-a trecut un fior rece pe spate şi, neliniştită, am tras de lesă, să-l îndem pe LolekșiBolek să se miște mai repede de acolo. Însă animalul înţepenise şi se uita în sus, la copacul de deasupra, dând amenințător din coadă.

– La naiba, LolekșiBolek, really?! Ce ai? Cine ţi-e stăpânul aici, ce mă tot freci la cap, hai, marș acasă, și-am tras iar de sfoară.

– El va câştiga întotdeauna, degeaba încerci să-l convingi să vină, e mai puternic decât tine, am auzit o voce plăcută de deasupra.

Fără să ridic ochii, recunoscânu-i vocea, am întrebat şovăind:

– Tu ești? Vampus?!

– Da, eu. Cine altul?! Văd că ţi-a fost dor de mine. Ai venit să mă vezi, nu-i așa, a adăugat c-un râs uşor şi-a sărit de pe craca pe care se afla, direct lângă mine, la fel ca prima dată, fără să facă un zgomot.

M-am uitat instinctiv la picioarele lui, aşteptând să fie de gumă. Purta pantofi negri, de lac, cu șireturile atent înnodate în fundiță, pe care cădea impecabil pantalonul călcat la dungă. Oare cine-i calcă pantalonii, m-am întrebat. Ce i-aș călca eu, ca semn de dragoste și de gospodină perfectă ce sunt. Vampus părea gătit ca de gală. Din nou. Ăștia numai în petreceri o țin, m-am întrebat îmbufnată că eu nu mai fusesem demult la una. Îmbrăcat în costum negru, cu papion roşu, joben, baston şi o pelerina lui violetă pe umeri, te aşteptai să meargă cu trăsura la opera din Viena, pe la început de secol XX. Şi dacă tot îmi trecuse asta prin minte, i-am şi spus-o, încă neîncrezătoare în apariţiile lui nocturne.

– Te duci iar la bal? N-am mai văzut haine de astea decât în poze de carnaval.

– Pardon! Nu de carnaval. Vrei să zici că în pozele de dinainte de primul război, că acolo mă duc.

– Mă rog, detaliile sunt irelevante, am spus enervată că mă corectase. Adică te duci în trecut?

– Dimpotrivă, draga mea, detaliile sunt cele mai importante, mi-a spus calm, ignorând cealaltă întrebare. Mi-am amintit atunci ce-mi spusese mama, să nu pun două întrebări în aceeași frază unui bărbat, că va ține minte doar una. Crezusem că vampirii sunt mai capabili, dar bag de seamă că sunt la fel ca toți bărbații când e vorba de atenția distributivă. Nu există.

Vampus se aşeză pe bancă şi începu să-și culeagă pedant scamele pe care nu le avea de pe rever.

– Şi dacă te duceai la bal, ce cauţi în copac, am întrebat ascunzându-mi zâmbetul.

– Ah, am ieşit să iau o gură de aer. Într-o clipită sunt înapoi. În plus, am auzit că m-ai chemat şi nu-ţi pot rezista farmecului tău de zână, mi-a spus privindu-mă serios cu ochi de cărbune aprins. M-a trecut un fior de plăcere şi nelinişte şi, înainte să mă las de tot topită de delicioasa declaraţie, am avut prezenţa de spirit să întreb:

– Cum adică te-am chemat? Nu te-am chemat. Am ieşit să-l plimb pe nebunul ăsta, n-a vrut să iasă până n-a bătut miezul nopţii.

– Ştii prea bine cum m-ai chemat, a şoptit Vampus şi, ridicându-se grațios, s-a apropiat de mine. Inima mi-a luat-o la goană. Speram să mă sărute iar. N-a apucat s-o facă pentru că am fost distrasă de un sunet neașteptat.

Pantofii! I-am auzit pantofii scârţâind. Scârț-scârț-scârț. Mi-am amintit atunci de vorba din bătrâni care spune că dacă-ţi scârţie pantofii înseamnă că n-ai plătit destul pentru ei şi m-a pufnit râsul.

– Eşti zgârcit?

Vampus a ridicat o sprânceană întrebător.

– Ce are de a face una cu alta?

– Pantofii zic, auzi cum scârție, i-ai luat cam ieftin, am spus izbucnind în hohote de râs.

– Pantofii mint! Au fost extrem de scumpi, sunt Manolo Blahnik.

– Manolo Blahnik, am exclamat uimită. Întotdeauna am visat să port cândva o pereche de pantofi Manolo Blahnik, am văzut la Sex and the City, erau venerați, am adăugat invidioasă.

– Vei purta, dacă vrei ți-i dau pe ai mei, mi-a spus Vampus zâmbind şi m-a cuprins în braţe cu dragoste.

Reluând un gând pierdut pe drum, am întrebat din nou:

– Cum te-am chemat?

– Te-ai gândit la mine, că vrei să mă vezi, în timp ce te dădeai cu pudră. Aşa m-ai chemat. Te-am auzit. De câte ori te gândeşti la mine și te dai cu pudra din telefonul trandafiriu, te aud.

– Înseamnă că nu prea ai avut linişte, am glumit. M-am tot gândit, i-am destăinuit sfioasă.

– Ştiu-știu, dar aud doar când te fardezi, deci contează că-n rest nu aud chiar tot, nu?

Am râs ușor și m-am adunat mai bine în braţele lui şi din nou un binecunoscut parfum de ylang-ylang mi-a gâdilat nările.

– Ah, tot așa bine miroşi!

– Pelerina. E parfumată cu praf de stele, știi că ți-am mai spus… mi-a şoptit Vampus, în timp ce mă strângea în brațe.

LolekșiBolek ne lătra, dar nu l-am mai băgat în seamă.

– Praf de stele, am clipit umită cu ochi sclipitori de sandybel.

– Da, mi-a confirmat Vampus privindu-mă adânc cu ochi de georgicluni în ochii mei de sandybel.

– Aşa miros stelele?

– Da.

– A ylang-ylang?! Pe bune, amu! Faci mişto de mine, am întrebat pierzându-mă cu firea de melizandă și trecând în firea de mamăsoacră cu musteață. Mereu încurcam firele astea când era vorba de indignări.

– Deloc! Stelele au fiecare parfumul lor. Pelerinele pentru balurile noastre celebre, când ne întâlnim toţi vampirii, sunt parfumate cu praf de stele. Fiecare vampir cu steaua lui. E semnătura noastră. Ca un fel de paşaport.

– Îmi place cum miroase steaua ta, am zis iar cu voce suavă, trecând înapoi în firea de zână. Cum se cheamă steaua ta?

– Lampant, ca numele meu. Şi praful ei de eșapament miroase a ylang-ylang.

– Mi-ar plăcea să am şi eu o pelerină parfumată cu praf de stele, am spus nostalgică.

– Vei avea şi tu una, dacă vrei să iei parte la balurile noastre.

– Și steaua mea va avea numele meu? Adică steaua Măriuța?

– Da… sau poate celălalt nume, de ungere în OTV.

– Ce nume?!

– O să afli atunci. Bre Măriuță, ce tot ai, iar te grăbești? Șăz încet.

– Și ce parfum o să aibă, am întrebat încercând să nu râd de el că e moldovean, deși râd tot timpul de moldoveni. Deci așa… era un vampir moldovean. Și eu care crezusem până atunci că e în firea vampirilor să vorbească doar cu accent de București. Că așa e în firea lor. Nu e.

– Tu-i dai parfumul, din sufletul tău, mi-a răspus Vampus dregându-și glasul.

Sau accentul? Ptiu, nu cumva ăsta-mi aude telepatic gândurile și fără pămătuf. Doamne feri, stai să gândesc ceva de bine: ooo, tu, minunatule Vampusule Lampant, ce viril ești, pe bune că nu cred de-a devăratelea că ești impotent.

– A ce miroase sufletul meu, am spus repede, să nu par distrasă de gânduri necurate. Mă pricepeam la poezie.

Vampus și-a aplecat capul și și-a îngropat fața în părul meu, inspirând profund.

– A… patchouli!

Deci… și Vampus se pricepea la poezie. Talentat fecior, mămuca l-ar plăcea.

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s