6 / Cum m-am îndrăgostit buștean de un vampir

6. Începutul e întotdeauna greu atunci când e vorba de frumuseţea mai presus de fire a vampirilor. Toţi vampirii sunt foarte frumoşi pe întuneric, foarte-foarte atrăgători şi de-a dreptul sexy și irezistibili. Aşa cum ei sunt îndrăgostiţi de elixirul vieţii muritoare, şi muritorii sunt irezistibil atraşi de promisiunea veşniciei (care e doar o promisiune, să nu credeți în dogma asta). Barierele dintre om şi vampir sunt aproape ca şi inexistente, căci cei mai mulţi oameni sunt vampiri iar vampirii, toţi, fără excepţie, sunt in acelaşi timp şi aproape oameni.

Vampus Lampant e acum dragostea vieţii mele. M-am îndrăgostit de el pe întuneric, în timp ce mă plimbam nonşalant prin parc. Aveam o insomnie, era lună plină iar inima mea se simţea cam goală. Am ieşit aproape goală printre copacii din partea de nord-vest a parcului, era pustiu şi printre crengi adia o căldură de noapte de vară amorţită. Voiam sa mă răcoresc, să simt roua sub picioare şi vântul şoptind misterios prin plete (am plete).

Vampus a apărut de nicăieri în spatele meu şi mi-a spus să nu mă mişc. Am ştiut imediat că e vampir ca şi mine, i-am auzit inima ticăind dum-dom, ca a mea, în loc de dom-dum, ca la ne-vampiri. Am îngheţat de spaimă, chiar dacă afară zburau aburi fierbinți prin aer de la asfaltul încins, când mi-a spus c-o voce languroasă:

– Nu te mişca, ai un paianjen pe tine!

Nici n-am apucat să clipesc, când am simţit o mângâiere vaporoasă pe umăr. Am vrut să-i mulţumesc, paianjenii sunt foarte neplăcuți când se plimbă pe piele cu picioarele lor multe și lungi, dar când m-am întors să-l văd, el deja dispăruse. În locul lui am găsit un boboc de alb de trandafir însângerat cu carioca pe margine. Ce gest romantic, am exclamat pe dinăntrul meu.

Din acel moment am ştiut că destinul va face ca drumurile noastre să se intersecteze din nou.

Dar să încep cu începutul, de dinainte să devin ucenică pentru a mă transforma în vampir. Mă numesc Măriuța. BloodyMăriuța, mai bine zis, botezată așa după ce am fost unsă în primul ordin al OTV, Ordo Templii Vampirii. Călătoria mea până să ajung vampir și să fiu promovată la ranguri superioare e una lungă și plină de peripeții, dar nu-mi pare rău de niciun pas făcut, pentru că așa mi-am cunoscut iubirea vieții, pe Vampus Lampant, un vampir cu foarte multă experiență. Și tot datorită acestor pași repetați spre vampireală, am ajuns să învăț de la Magul Vladimiri ce înseamnă să fii un vampir de calitate, cu principii și simțuri foarte dezvoltate. Ca urmare am trecut de la viața de creatură slabă, cu sânge cald, la cea de creatură puternică, cu sânge călduț, albastru, nobiliar.

A doua oară când l-am întâlnit pe Vampus, de data asta faţă în faţă, când am putut să-i privesc faţa albă şi ochii teribil de negri, ce păreau în lumina lunii ca nişte cărbuni aprinşi, a fost la scurt timp după prima noastră întâlnire. Ieșisem într-o seară târzie împreună cu LolekșiBolek, cățelul meu care părea să n-aibă linişte, întotdeauna era agitat pe lună plină, şi mă plimbam prin acelaşi parc. Era oricum locul meu preferat în care pot să mă pierd de una singură în gânduri despre ce lucruri mărețe aveam de gând să fac în viitor. Sau aşa credeam, că sunt singură, dar am aflat în seara aceea că Vampus îmi urmărea, de la înălțime, deja de mai mult timp plimbările mele nocturne. Printre crengile stejarului din mijlocul rondului pe care-l parcurgeam măcar de două ori pe seară, ochii lui pătrunzători sfredeleau aleea, trecătorii și câinii sau pisicile lor. Când m-am aşezat pe bancă şi-am vrut să-mi aprind o ţigară de foi de banane am auzit deasupra mea un râs vampiric:

– Ia te uită… ce avem noi aici? Ia dă-te mai încoace, să te vedem mai bine, domniță fragedă.

De uimire am scăpat foile de banane din mână şi-am privit în sus, încercând să-mi dau seama cu cine vorbesc şi ce caută acolo sus. Mă simțeam ca Scufița Roșie chemată de lup, să mă vadă mai bine. LolekșiBolek a început să latre. Doar că eu recunoscusem vocea masculină, guturală și sexy, pe care o auzisem într-o altă noapte şi inima-mi bătea nebuneşte de bucurie. Nu voiam să recunosc, dar nu trecuse zi sau noapte fără să mă gândesc la acea întâlnire bizară iar bobocul de trandafir alb primit de la el, îl presasem în cartea mea preferată și-l priveam cu drag seară de seară. Aș fi presat cu același drag și paianjenul, dacă-l aveam, doar pentru că-mi amintea de el.

– Unde ești, întreb copacul de deasupra mea. Ztt, LolekșiBolek, taci, m-am răstit la câine. Câinele s-a răstit înapoi la mine, mârâind. Ztt, am mârâit și eu la el, deranjată că nu ascultă. Mereu nu ascultă și mă mârâie, mai sare și la mine să mă muște și să mă zgârie când e complet nemulțumit, mereu mă duceam la școală cu mușcături, mă și făceam de râs, că nu mă credea nimeni că-s de la câine, ziceau că-s vampir. Nu eram, dar urma să devin.

– Hai, că vin eu la tine, că până urci tu aici se face dimineaţă şi mai am treburi, am auzit din nou vocea lui, și mai amuzată, şi fără să facă nici cel mai mic zgomot, un tânăr chipeş a sărit elastic din copac, ca o panteră tarcată, şi-a aterizat lin în faţa mea. Mă uitam și nu înțelegeam ce văd, îi om sau fiară? LolekșiBolek s-a dat în spate și s-a ascuns mârâind după picioarele mele. Bravo câne!

– Ei, ce-ai rămas cu gura căscată, mi-a spus voios, sau ţi-o fi şi ţie foame. Să ştii că ţânţarii sunt doar nişte snacksuri absolut neconvingătoare, ar trebui să încerci ceva mai consistent.

Am închis gura şi-am continuat să cercetez, pe jumătate speriată, pe jumătate încântată, creatura din faţa mea. Era înalt, era frumos, c-un păr negru, inelat care-i curgea în plete ireale pe umeri, c-o faţă albă ca cleştarul şi gură perfect conturată, cărnoasă pe care-mi rămăseseră ochii agăţaţi pofticioşi. Semăna cu Luceafărul lui Eminescu. Sau cu Eminescu?

– Alo, nu mai spui nimic? Ştiu că n-ai mai văzut oameni căzând din copaci, dar poţi să mă crezi că e ceva foarte simplu să zbori, te învăţ şi pe tine dacă vrei.

Am reuşit în cele din urmă să îngaim un Da…, încercând să-mi ascund atracţia pe care o simţeam faţă de tânărul acela absolut superb din faţa mea. Îmi plăcea totul la el, ochii, trupul sculptat, gura, părul, vocea de poveste, gura, am zis gura? Era atât de masculin, avea atâta forță și magnetism în prezență, şi-atât de delicat, în același timp, ca un ghiocel ce străpunge plapuma zăpezii.

– Mă cheamă Lampant. Vampus Lampant. Și, ca să încep ca-n reclame, îmi plac nopţile, peşterile şi stejarul ăsta pe sub care te plimbi tu în fiecare seară. Fă-mi o favoare, când te mai aşezi pe banca de sub el, nu mai fuma. Mă cam deranjează şi exact când încerc să-mi trag suflul, să mă relaxez şi eu puţin, pac, apare duduia cu ţigara ei. E toxică, îți scade energia vitală, știai?!

Nu știam. Aia a fost ziua, de fapt noaptea, în care m-am lăsat de fumat. Pe bune.

Mi-am cerut scuze atunci, aproape reflex, bâlbâind că-mi pare rău că-l afumam, şi-am plecat ochii o secundă, de teamă să nu mă hipnotizeze, moment în care, ca şi prima dată, s-a făcut brusc nevăzut. Am privit în jur şi frunzele de deasupra mea foşneau suflate de o boare stranie. BolekșiLokek părea calm şi privind la liniştea ce mă înconjura, m-am întrebat atunci dacă nu cumva visasem cu ochi deschişi. În următoarea seară, când aveam să-l întâlnesc a 3-a oară pe Vampus, aveam să aflu că nu, nu visasem.

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s