Mind full of bliss

Geshe Kelsang Gyatso spune în Tantric Grounds and Paths:

If our mind becomes full of bliss, all phenomena that appear to our mind are mere manifestations of our mind of bliss, because besides this they do not exist at all – like things in a dream.

Tantra, o scurtătură spre iluminare, folosindu-se de imaginație și bliss, arată cum am putea fi permanent într-o stare de plăcere / fericire / extaz / beatitudine / binecuvântare (oare cum aș putea aici traduce cel mai potrivit “bliss”? cred că plăcere, luând în calcul indiciile care urmează).

Momentele de plăcere sunt limitate, scurte și generate de stimuli, cel mai adesea, externi, că am mâncat o pizza bună, am făcut un sex bun sau ne-am bătut bine într-o polemică fără căpătâi pe facebook. Și prin caracterul lor scurt și efemer, generează automat vânătoarea perpetuă după acei stimuli. Să simți plăcere e condiționat de găsirea stimului.

Ceea ce nu e complet neveridic într-o lume carteziană, bazată pe cauză și efect. Și mai ales în una biologică, când pentru a simți plăcere trebuie să se modifice puțin umorile și neutrotransmisiile, care stau, biologic și mecanicistic vorbind, deci, la baza experimentării stării de plăcere. Ceea ce budismul modern zice că ar trebui să generăm singuri, adică să ne schimbăm singuri umorile și neuronalele rețele, în absența stimulilor externi, în așa fel să ne auto-generăm plăcere. Înăuntru, pe dinăuntru, din cauză de dinăuntru. Adică să devenim un fel de viețuitoare autonome în ce privește senzația de plăcere, în completă detașare de lumea externă. Păi nu-i asta definiția drogului perfect, luat o dată pentru totdeauna, care dă o stare de beatitudine continuă?

Putem duce în extrem? După ce am eliminat necesitatea lumii externe ca generatoare de plăcere, să o eliminăm și pe cea internă? Cum ar fi asta? Să simți plăcere independent însăși și de tine, de biologia și, prin urmare, de existența ta. Adică un fel de plăcere universală, ce sigur nu-i generată de tine, înăuntrul tău, de chimia sau de mintea ta. Ar înseamna că undeva există un cazan imens cu plăcere din care se ridică aburi înmiresmați, iar tu ești doar un intrument, de rezonanță, c-o singură coardă, ce odată atinsă de acei aburi, vibrează în sunete neauzite de plăcere.

Un fel de bliss fără cauză, dar cu efect, generează epifanii și guru-i sau guru-s (care-i pluralul de la guru?). Vorbim în cazul ăsta de trecerea în neființă? Sau de existența în neființă, așa de paradoxal cum sună ea? Nici măcar Wolf Messner, așa de hipnotizator, telepatizator și trecător de multe ori prin vălul dintre lumi, n-a putut găsi răspunsul întârzierii trecerii. Poate, în cele din urmă, nu e așa de rea ideea propusă de budhismul modern, de-a ne folosi de imaginație și bliss, să ne inventăm o oarecare fericire. Par lucrurile mai suportabile, pe termen scurt.

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s