Lichidul albastru

Ademenitor.

Mă tot uitam la el cu ciudă, clătinându-se încoace și-ncolo la hârtoape în butelca de plastic pe care o pusesem pe la începutul iernii în buzunarul de la portieră. Decisesem de c-o iarnă înainte că-n iarna asta gata. Gata! N-aveam să mai rad dimineața, dârdâind de frig, cu mâinile înghețate, parbrizul! Și mai și întârziam de fiecare dată din cauza asta. Iar când într-o dimineață foarte friguroasă din iarna trecută, vecinul milos mi-a întins un fâs cu care să stropesc albastru geamurile înghețate ale mașinii, ce și-au dezvelit ca prin minune sticla de dedesubt, am știut imediat cu ce trebuia să mă aprovizionez neapărat pentru iarna viitoare. Cu un fâs cu lichid albastru care să-mi topească gheața, să se ivească singură de dedesubt sticla ca niște dinți ce se dezvelesc treptat sub un zâmbet tot mai larg, de te dor fălcile.

Gândit și făcut. L-am luat, l-am așezat frumușel în mașină și-am așteptat. Hai, vino de îngheață, hai vino iar în iarna asta mică și îngheață, privește-mă să vezi cât îs de pregătită, răcește-mă și dă-mi curajul iernii, îngheață odată mașina asta mică s-alungi umbra tristeții.

Nu? Nimic? Nicio înghețare? Nici măcar o fandoseală de înghețare de la gemuri? Oh.

Mă răscolește dorul ce l-ai lăsat în urmă, aș vrea să vin la tine, să te stropesc cu fâs albastru, eu nu te-am uitat, dar vezi, te-ai rătăcit pe drum și știu că nu-ți mai pasă, sunt ca o harpă tristă uitată-n portieră. Și atunci cu mâini tot calde mai umplu o călimară de fâs albastru cu litere pe blog și-ți scriu că te aștept diseară. Când vine dimineața, și zori îmi bat în pleoape, ce crudă e trezirea, că gheața nu se lasă.

Tot nu?

Ba da! Ba da! Am auzit azi, în creierii dimineții, o răcăială ce mi-a umplut inima de mândrie. Vecinul își râcâia parbrizul. În sfârșit, a venit, e aici, e gheață pe parbriz. Gata, scot fâsul ca sabia din teacă, îi vin de hac! Sunt pregătită, sunt în poziție! Ies și eu afară după un timp și văd cu uluire cum umbra gheții se scurgea alene, fleoșcăită și zborșită, la vale pe parbriz. Doar cu o mișcare de ștergătoare s-a dus tot. Se încălzise! Se to-pi-se!

Cât m-ai mințit, cât m-ai mințit! Ai crezut că nu mă doare gheața ta. Plec, mi-e dor de soare. Cât te-am iubit, cât m-ai mințit… Nu mă opri, e prea târziu, vino în altă iarnă.

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s