Mad Men

Just started watching. Slow paced. Aproape static.

În primul rând nu știu care e în primul rând, când vine vorba de prima impresie. Ori settingul de maimuțe cu fundă împăiate, ori comentariile și comportamentul outrageous pentru douăzeci-douăzeci. Nu pot alege, le pun pe podium pe ambele.

Nu doar decorurile și costumele dau senzația de casă de păpuși, de Norman Bates care-și împăiază mama, ci și limbajul folosit. Nu zic, dialogurile propriu-zise sunt excelente, dar alegerea cuvintelor e aparte, aș zice genială, ca să redea o epocă când Shit și Fuck (you and the world) se auzea excepțional de rar. Acum se scrie pe coperțile caietelor de notițe pentru copii, la școală. Pentru că vorbesc atât de spălat, ca formă, ai inițial o stare de neveridic, madeup, artificial, dar de care te vindeci ultrarapid când te întorci la context și mesaj. Acultam, mă uitam și priveam și bulbuceam ochii la discuții, dialoguri, atitudini politically very very very very very incorect for this time. La suprafață, doar.

E cu 60 de ani în urmă. Când, în primul rând, toată lumea viermuia printr-o pâclă deasă de fum de țigară (acum viermuim prin poluarea petrolieră, solară, electromagnetică, 5G, 6G, 10G, you name it). Inclusiv copiii. Inclusiv femeile cu burta la gură. Inclusiv ginecologul care, în timp ce desface pereții vaginului pacientei cu speculum, fumează  între picioarele femeii și comentează că o fată nemăritată n-ar trebui să vină după anticoncepționale, și că nici n-ar vrea să i le prescrie dacă asta o face curvă, mai ales că-s scumpe, costă 11 dolari pe lună, și nu cumva să fie a whore pentru banii de anticoncepționale, o avertizează când iese.

Gulp.

Femeile sunt proaste, toată lumea e de comun acord cu asta, inclusiv femeile. O mașină de scris e o neasemuită tehnologie, i se spune fetei nou angajate, dar care, spre norocul ei, e făcută în așa fel încât să nu fie prea complicată pentru o femeie.

Gulp. Gulp.

Bărbații însurați au de la sineînțeles amante, iar cei mai timizi caută mereu granița dintre a fi însurat și a curta relaxat și cât mai nevinovat alte femei. Nevinovat în sensul să nu afle nevasta ce face cu dama cealaltă, inclusiv sex.

Nemăritatele au doar un scop. Un bărbat. Care să le întrețină. Ca-n Jane Austin, să facă o partidă bună. Să facă rapid copii, să-și apreteze șorțul, zulufii și bărbatul, iar seara să aibă mâncarea caldă pe masă. Pentru el.

Femeia e proprietatea bărbatului, slabă de minte și de fire, nu are drept la a fi o ființă autonomă și respectată în cele mai private cotloane, nici când se duce la psihiatru, care e sunat seara de soț ca să afle despre ce s-a vorbit în ședința de terapie.

Gulp. Gulp, Gulp.

Astea-s nevoile mele intermintente dar susținute, de-a luat câte o gură de apă, ceai, sau vodkă în timp ce mă uit la așa ceva. Nu de sete, ci de nod în gât.

Excelent făcut, merită văzut doar pentru fățișul ăsta curajos.

Azi. Douăzeci douăzeci. După 60 de ani. Pare să se fi schimbat multe, nu? Nu. E doar de suprafață. În profunzime, în esență, suntem cam tot pe acolo, pe la 1960. Pe la 1900. Pe la 1800. Doar că se acoperă totul frumos c-o mușamaua modernă și înflorată a egalității, feminismului și alimentelor controlate.

Peste alți 60 de ani se va face un film, Madwomen, la care tot așa de des va trebui să bei, orice, dar să bei, ca să oprești înghițitul în sec, privind la realitățile crunte de acum. Cu aceleași sexisme, cu aceleași diferențieri, cu aceleași abuzuri, cu aceleași manevre și substanțe dovedite mai apoi toxice pentru copii, doar că acum totul stă bine ascuns sub o glazura pretenției de autenticitate perfidă, când se scuipă, se înjură, se judecă, se zice ce trebuie. Se zice fals, forțat și corect-în-exces, prefăcut și în van, într-o lume duplicitară de tromboniști înflăcărați. Și în desfrâu extremist de politically correct.

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s