Ida s-a speriat o pălăriuță (1)

Autor: Nicolaas Matsier

1.

Ida a trecut pe zebră. De fapt, asta e deja toată povestea. Desigur, pe scurt. Ida a trecut pe zebră și s-a speriat o pălăriuță.

Semaforul se făcuse verde pentru pietoni. Și era roșu pentru mașini, motocicliști și bicicliști. Era exact cum și trebuia să fie, de aceea a și traversat atunci Ida strada.

Bicicliști – ce cuvânt frumos, nu, gândi Ida, în timp ce trecea pe zebră. Și chiar când se gândea la asta, se sperie o pălăriuță.

Pentru că exact atunci veni în mare viteză un biciclist, tocmai când Ida mai avea încă câțiva pași pe zebră. Iar biciclistul trecu ca o săgeată vâjâind drept prin spatele ei. Așa de aproape, încât era să cadă.

Ida n-a strigat nimic după el. Nici “Belește ochii pe unde mergi, bă!”. Și nici “Ai naibii nisip în ochi?”

Asta pentru că în primul rând nu se pricepa foarte bine să înjure. În al doilea rând, biciclistul nici n-ar mai fi auzit-o, că dispăru de îndată în cea mai mare viteză. Și-n al treilea rând, pentru că a simțit ceva pe cap.

Cu mâinile amândouă și-a pipăit cu grijă capul și da, nu se înșelase. Pe cap avea o pălăriuță. Se opri undeva pe marginea străzii și stătu puțin să-și vină în fire. Și-a scos pălăriuța de pe cap și-a privit-o atent. Era rozbombon, cu pănglicuță, și se potrivea perfect cu haina pe care o purta.

Și-a așezat-o din nou pe cap și a plecat veselă spre casă, foarte bucuroasă de noua ei pălăriuță, când a început deodată să picure. Chiar pica bine o pălăriuța ca asta, se gândi, nu te uzi pe cap de la ploaie. Ida nu se gândise niciodată la asta.

Nu purtase niciodată pălării. Pur și simplu. Sunt oameni care poartă pălării și oameni care nu poartă. Ploaia se înteți. Grăbi pasul Ajunsă acasă, Ida și-a scos pălăria, a pus-o deoparte și-a uitat de ea.

Până când a trecut o vecină pe la ea, care când își scotea de zor haina, a văzut pălărioara atârnând la cuier și-a exclamat:

– Ce pălărioară ai! Ce frumoasă e! De unde ți-ai luat-o?

– Nu mi-am cumpărat-o, i-a spus Ida. Mi-am speriat-o.

– Bine, bine, fără glumă, zise vecina, văd că îți place să faci mișto.

Și când Ida a continuat să-i explice că ea, chiar pe bune, se speriase o pălăriuță, vecina a somat-o ironic:

– Bine, na, hai, sperie-mă și pe mine o pălăriuță!

În acel moment, exact în acel moment, Ida a avut brusc o idee.

va urma

One comment

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s