Room for distress

Așa cum mâncatul afară, la restaurante, e deja demult un downgrade uluitor față de alimentația sănătoasă de acasă, fără e-uri, fără uleiuri, fără sosuri, fără sare, fără prăjeli, după repetate experiențe proaste și foarte proaste la camerele în deplasare, o să trag în curând concluzia că și hotelurile sunt, de fapt, un downgrade uriaș al nivelului meu normal de habitare. Sau încep să dau dreptate vorbei că nicăieri nu e ca acasă? Sau pretențiile mele depășesc media? Sau se trage lumea în piept cu ușurință când e vorba de astfel de servicii? Câte puțin din toate, probabil.

După noaptea extrem prost dormită de ieri, mai bine-i zic nedormită, într-un pat neprimitor, cu zgomot mic, ticăit, continuu, în surdină, chiar la urechea mea, venind de undeva din perete, de la ceva electric, dintr-o sursă pe care nu am dibuit-o, cu uși subțiri prin care trece orice sunet de viețuitoare devreme sculată, noapte nedormită adunându-se la categoria crescândă, din ultimul timp, de nopți haine în alte paturi decât al meu, am decis că am intrat clar în epoca în care detest hotelurile.

Nici nu știu de unde să încep cu ultima cameră hidoasă în care am dormit, notată cu note uluitor de mari, de altfel, pe booking punct com, motiv pentru care am și ales-o. Și nu 2-3 review-uri, de la prieteni, ci vreo 300. 300 de oameni au găsit locul extraordinar, serviciul ireproșabil, notând peste 9. Ori au ăia toți un standard foarte, foarte scăzut, și la ei acasă așa de urât, când se duc în altă parte, li se pare c-au ajuns în rai, ceea ce n-ar fi neapărat exclus, ori sunt eu, așa cum ziceam mai înainte, foarte, foarte pretențioasă și deosebit de picky. Dar cum să nu fiu? Am plătit niște chestii, le aștept pe măsură. Și mă enervez când lucrurile nu corespund descrierii și, prin urmare, așteptărilor. Mă simt păcălită.

Au făcut reclamă falsă? Semi-falsă. Au menționat doar plusuri, și au lăsat pe dinafară ce era aiurea. Iar ceea ce nu știi, nu te vatămă, nu? Ba da. Pentru că dacă știam că e frig ca dracu’ în cameră noaptea, mi-a luat vreo 2 ore să mă dezgheț sub pături, nu mă duceam. Dacă știam că, deși curățată la suprafață, camerele nu se aerisesc după ultimul țăran transpirat și nespălat ce îmbibase locul cu duhoarea lui, ce m-a torturat toată noaptea, și acum o mai simt în plămâni, nu mă duceam. Dacă știam că autostrada e la o aruncătură de băț, numai bine să aud duduitul motoarelor de tir, nu mă duceam. Și dacă știam că dimineața au un mic dejun în batjocură și mai fac și o cafea chiar atât de proastă, nu mă duceam.

Dar m-am dus. Și simt că mă paște o răceală.

One comment

  1. M-a distrat necazul tău, scuză-mi sinceritatea, te înțeleg perfect. De fapt ai mai scris ceva asemănător. Cu ani în urmă, pentru tratament (durere de spate) ne-am cazat clasic în partea renovată la Hotelul Dacia, Băile Herculane. Fratele meu, om cu bani, zice, caută o cazare bună, venim și noi. Am vizitat trei hoteluri din zonă, respectabile, am verificat atent camerele, totul era ok, “doar” că aveau mirosuri îmbibate, combinate, în profunzime care au ca rădăcină cumva apa termală, dar nu-mi explic cum. I-am zis: nu pot să-ți rezerv nimic, din această cauză. În schimb, a găsit chiar bine la Hotel Diana, unde anul următor împreună am ales același hotel clasic, renovat. Călătoream, la întoarcere cu mașinile prin județele Caraș Severin- Hunedoara și ne-a prin noaptea pe la 10:30; am găsit o pensiune, dar n-am putut accepta din cauza mirosurilor.

    Să-ți spun cum am găsit eu o ofertă, prin 2005, pe internet, de vacanță, mai de munte, cu verdeață, loc liniștit, pentru odihnă că eram tare-tare stresat de la muncă, perioadă foarte călduroasă de vară. O găsesc vorbesc cu tânărul proprietar pe internet, îmi spune că e ok, liniște (îi dau și ceva detalii … că sunt intelectual-stresat, omul zice că e ok-ok. Când ajungem cu mașina în zonă, ce vedem? Pensiunea era o casă țărănistă (nu era o problemă), la parter ceva bufet (poate exagerez, numai butic?), muzică zgomotoasă la ora 11:30 ziua, nici vorbă de vegetație cum aș privi pe fereastră, iar la o distanță mică deja receptam zgomotul unui concasor de spart piatră în zonă! Nici n-am oprit motorul și am plecat … mai la munte!

    Tinerii, care se distrează bine de tot, cu cât zgomotul e mai mare, și alte ingrediente “fani”, dar deloc de-apreciat în sobrietatea normalității, ei dau like-uri sub influența decibelilor și-ai adrenalinei.

Leave a Reply to George Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s