Ca un refren aseară, în timp ce străduiam ciotul de sennelier alb să mai dea afară niște linii albe. Îmi mai trebuie alb, trebuie să mă duc să cumpăr alb, îmi tot ziceam. Din mica rămășiță cu care mă străduiam să desenez, albul îmi rămânea mai mult mie pe degete și sub unghii decât pe pânză.

Mult alb, am folosit mult alb deodată, când dându-mă câțiva pași mai în spate, mi-am dat seama că lipsea ceva. Albul. L-am consumat aseară aproape pe tot.

Și în viață, când te dai câțiva pași mai în spate observi deodată că îți lipsește ceva.

Albul.

Mai mult alb.

Mai mult spațiu.

Mai multă tăcere.

Să ne luăm niște alb.