Un, doi – trei, patru

Mi-a trebuit mare stăpânire de sine când, trecând pe lângă o casă, un câine s-a apucat să latre la mine. Să latre nu doar ca anunț – uite, trece, ci să latre ca în te fac bucăți dacă te prind. Nu știu ce-l stârnise, dar era pornit, furios, gata să împartă colți. Mârâieli amenințătoare între lătrături, uneori băgând clare accente de isterie. Am continuat să merg, după ce am întors o singură dată capul să-l văd – dulău mare, cu coada stufoasă și botul în vânt spre mine, trecând peste imboldul inițial de-a mă opri să vorbesc cu el. Am simțit în accentele isterice răspândite din belșug în lătrătura răsunătoare, o avertizare că n-aveam pe cine să înduplec. Ca și la oameni, anumite tonalități te avertizează că nu e momentul să încerci să-i iei cu raționamente.

Am continuat să merg fără grijă, văzusem șanțul ce ne despărțea și deși-l putea trece ușor, faptul că rămăsese pe partea lui scuturându-și trupul de lătrături furtunoase spre mine, îmi arăta că-l vedea ca pe o graniță peste care fusese educat să nu treacă. Să stea în curtea lui.

Mi-a sărit inima din loc când l-am auzit alergând de-a lungul graniței, urmărindu-mi trecerea ce-mi păru dintr-odată mult prea înceată, și ajungând brusc la teren deschis, fără șanț, pe unde se intra cu mașina în curte. Era liber. Fără linie despărțitoare între noi. Și-a știut că e liber, că și-a întețit lătratul, mai furios, mai smitit. Cu cât lătra mai tare, cu atât simțeam cum îmi sfârâie picioarele s-o ia la fugă.

În jur nici țipenie de om. Ce să fac acum, să mă pun cu câinele? Pierdeam. Dacă o zbughea spre mine, era după lătrat, cam la 20 de metri în spatele meu, prindea ușor o halcă de picior, iar dacă mai și cădeam, ajungea la brațe și cap. Sânge. Tourniquet. Durere. Condus la spital, dacă putem să mai conduc. Deci?

Continuă să faci ce făceai ca și cum n-ar fi. Ignoră-l. Mi-am amintit că orice aș fi făcut, nu trebuia să fug. Și că orice schimbare în atitudinea mea putea fi luată ca amenințare directă și doar l-ar fi agitat și mai tare. Cum să ignori ceva ce urla turbat la o aruncătură de băț de tine? Numărând.

Ca să-mi păstrez aparentul mers agale, deși-mi zvâcneau mușchii în trup, cu un ghem de frică ghimpată în sân, am început să număr în gând, un, doi – trei, patru, ca la dansul pentru începători. Să mă coordonez să pun cu aceeași lentoare mai departe un picior în fața celuilalt, deși simțeam cum se saltă de lătrături mânioase tot pământul în jurul meu. Parcă mai cu foc. O clipă m-am întrebat dacă n-o fi vreun câine de modă nouă, care se sufocă de frustrare dacă e ignorat, ca oamenii de pe facebook.

A funcționat număratul. Eu să nu fug. Câinele să nu mă atace. Când m-am îndepărtat destul, a tăcut deodată, de parcă ar fi fost scos din priză. Ajunsă la mașină, după vreun sfert de ceas, am trecut la adăpostul cutiei metalice, din nou pe lângă gospodăria primejdioasă. Potaia se transformase în cel mai puficios cuțu. Făcut colac direct pe asfaltul rece, dormea cel mai liniștit somn în mijlocul blănurilor lui stufoase răsfirate tomnatic de adierile de vânt.

6 comments

  1. Mi-s foarte cunoscute senzațiile… Și-s sătulă și de ăia cu cîinii care latră numai la oamenii răi, că știu ei. Nu c-aș fi eu super-bună și neînțeleasă de cîini, dar cîinii sînt fix ca și oamenii, uneori ciudați, asta-i tot.
    Mă bucur mult că s-a terminat cu bine! :))

  2. Dragă Menda, sunt întrigat și revoltat să aud ce putea să se întâmple. Ai avut un înger păzitor care te-a salvat miraculos de fiorosul animal, printr-o barieră nevăzută. Dar e inadmisibil așa ceva: ca, mai ales, copii și femei să ajungă în situația îngrozitoare de-a fi la discreția unor animale nestăpânite. Iar opinia publică, factorii responsabili ai urbei și legile să nu fie “pregătite” astfel încât să ne putem deplasa în siguranță pe domeniul public. S-a ajuns că nu mai răspunde nimeni de mai nimic, de binele și siguranța noastră, în timp ce cei “îndreptățiți” să pună mecanismul siguranței să funcționeze au salarii și pensii astronomice față de cei “proști, dar mulți” – o dovadă în plus că “securitatea” este un srl care se autoservește cu nerușinare.

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s