Glasul lui Dumnezeu

Glasul lui Dumezeu, spusa lui e, conform celor mai multe credințe, în sfintele cărți, cum ar fi Biblia, Quoranul și care or mai fi prin istoria vie a religiilor, că nu știu ce carte a scris Budha. După 5 minute de convorbire în pragul ușii cu soarele în ochi, crezând că ajut biroul de statistică cu părerile mele foarte opinionated despre tot ce mișcă, aflu cu neplăcere că cele două fete cucuiete, fuste lungi, înflorate, codițe cuminți la spate, privi cel mai mult senine și din când în când puzzeld, vin să-mi spună vorba Domnului.

– Pot să vă citesc un pasaj frumos din Biblie, îmi dă la un moment dat replica cea scundă. Cea scundă, conducea discuția, cu un Ipad în față, nota, ah, ba nu, nu nota, doar bifa, răspunsurile la întrebările ei. Am făcut ochii mari.

– Aaa, sunteți cu religia!?? De ce n-ați spus așa de la început, și n-am mai continuat să le zic ceva brutal, cum ar fi că n-aș fi stat de vorbă cu voi. Le-am făcut imediat observația că nu trebuiau să înceapă cu ideea că fac un sondaj, ci trebuiau să spună din start că vin cu Domnul.

Am simțit o mișcare imperceptibilă în starea celei scunde. De dispreț și mânie. Moment în care a intervenit, bine coordonat, cea lungă, care s-a luat repede de primul meu răspuns, să-l pună în context. Un răspuns care nu corespundea cu discursul pe care ar fi trebuit să-l susțină. Pentru că dialogul a început, după prezentarea scurtă că fac un sondaj, cu întrebarea lor:

– Nu-i așa că e păcat că există boală în lume și că ar fi frumos să avem o lume în care boala nu există?

– Nu. E foarte bine că există boală. Că trebuie să murim. Să lăsăm loc următorilor. Uitați-vă cum e în natură, iarnă, vară, moarte, viață.

Scunda nu clipește în fața răspunsului și reia întrebarea.

– Da, dar n-ar fi bine să nu fie boală și moarte?

– Nu. E nevoie de ea, că facem parte din natură.

O privesc în ochi și o văd că n-ascultă, ci doar are răbdare să termin de vorbit, ca să continue ce are ea de spus.

– Dar nu e trist că există sărăcie?

Izbucnesc în râs. Vrea neapărat să zic că e rău.

– Sărăcia nu are nimic de-a face cu boala sau moartea, sunt lucruri din cu totul alte categorii.

– Da, da… răspunde repede scunda – acum mi-e clar de ce ea conduce discuția, e super fâșneață. Nu-i așa că e nedrept, că unii se nasc săraci, alții bogați?

– Nu e chiar așa, poți să te naști sărac și să devii bogat.

Iar n-am dat răspunsul scontat. Schimbă foaia, că vede că nu mă convinge să spun ce trebuia ca să îmi ofere mângâierea.

– Pot să vă citesc ceva din Biblie, vine hodoronc-tronc cu glasul Domnului.

– Știu Biblia, nu trebuie să îmi citiți.

– Și ce părere aveți de promisiunile Domnului, în viața veșnică, unde nu e suferință și boală?

– Na, îs bune, ajută oamenii să creadă în ceva, le dă speranță. Dar nu e pentru aici, în carne și oase, e pentru suflet viața aia veșnică fără boală.

Și aici deschide gura și lungana.

– Ați dat exemplul cu anotimpurile, ați văzut cum plantele, animalele mor, doar oamenii vor să prelungească viața cu tot felul de proceduri medicale, cum ar fi nașterea prin cezariană. Doar oamenii vor să prelungească viața, se țin de viață.

Ups, se bagă fix unde nu trebuie, gândesc. Și stau în soare să vorbesc cu astea, cu mâna streașină la ochi, gest încrustat în ADN-ul meu, pe care-l am văzut prins și-ntr-o poză de când aveam 4 ani, mă urcaseră pe capota mașinii să mă fotografieze. Aveam pantalonași evazați, dar atunci nu știam mai bine. Vorbă care n-are nicio noimă, că sunt spălate pe creier cu fundamentalismul lor.

– Cum doar oamenii se țin de viață? De ce beau apă animalele, de ce mănâncă? Pentru că se țin de viață, trăiesc cât pot ele, ca și oamenii.

– Da, dar oamenii au proceduri medicale.

Le-am prins.

– Sigur că au, nu-s ei creația supremă a Domnului, după asemănarea lui, normal că au dezvoltat ceva dincolo de lumea animalelor. Deci, ce voiai să spui de fapt?

Remarc că le tutuiesc, ele nu pe mine. Așa bătrână arăt? Sau ciudată? Ciudată sigur arăt, stăteam de dimineață afară în grădină, mi se făcuse frig și-mi pusesem șosete în care, așa cum am făcut aseară după mulți ani, îmi băgasem pantalonii, să nu fluture. Detest pantalonii care flutură în jurul gleznelor, cred că aș fi murit de nervi să fi fost obligată să mă îmbrac după moda pantalonilor evazați. Apar la ușă cu pantalonii verzi prinși în șosete roz. Văd că cea scundă mă tot privește, dincolo de ochi, hainele, peretele din spate, plin de tablouri. Nu, gata, prea mult for the spying eyes.

– A… păi tocmai asta, că suntem după asemănarea Domnului voiam să spun, sublinează inutil și deodată lipsită de inspirație lungana.

Renunțaseră.

– Bine, vă doresc succes și nu mai începeți cum ați făcut la mine, spuneți din start că sunteți cu religia, să știe omul în ce discuție se bagă, dacă se bagă. M-am dat în spate, semn că gata, discuția s-a încheiat.

Mi-au zâmbit forțat, urări de complezență, și au plecat. Am închis frustrată, aproape furioasă pe mine. Mă lăsasem furată într-o discuție ce mi-a dat o senzație acută de înșelăciune. Timp și vorbe irosite.

M-am întors din nou în grădină, la cafeaua și gândurile mele, cu picioarele din nou pe masă, sprijinite de perna roz, cu pantalonii tot prinși în șosete, și am început să mă întreb ce fragment din Biblie voiau să-mi citească. Sigur o promisiune cu viața veșnică. Nu cumva am refuzat să aud glasul Domnului?

Deși, partea cea mai năstrușnică, e că mă dusesem la ușă ștergându-mi fix două lacrimi de pe obraz, exact două, una dintr-un ochi, și una din celălalt, ce se iviseră în fața unei neasemuite frumuseți, cum ar fi cele 3 păsărele ce așteptau la rând să bea apă din strachina de cupru, ce le-o agățasem de gard. Dacă e vreun Domn, ăsta e glasul lui, în neasemuita frumusețe a lumii, și-l auzisem deja tocmai înainte să sune ele.

11 comments

  1. Menda, povestești tare frumos. Și ai încheiat pagina magistral, ca un adevărat maestru. Iartă-mi remarca, Dumnezeu e Dumnezeu, e unul singur, deși manifestat ca sfântă treime. Allah e Allah, e cu totul altceva sau altcineva decât Dumnezeul Bibliei, al lumii creștine; după cum Coranul e pentru lumea islamică. În timp ce Budha, în fond, este o idee, un set de idei, ca să scriu cu cuvintele mele; așa zis-a de ei “luminare” pe care omul o găsește în sine însuși, străduindu-se, dar conformă cu ceva prestabilit (nirvana, ca stare, dar și altele asemenea). Iar omul e liber să creadă ce poate și ce vrea. Am profitat de ocazie să mă bucur de felul tău special de a fi, îmbogățind omul care te întâlnește, prin naturalețe și farmec.

Leave a reply:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s