Nu-mi amintesc ce am visat. Ce contează? Contează!

Pentru că acum jumătate de oră îmi aminteam. Îmi aminteam și mă miram de imaginile proiectate de un Eu pe care nu-l cunosc, dar există cu mine de-a lungul vieții. Dar a intervenit lupul zilei, flâmănd întotdeauna, a înfulecat noaptea, visele, le-a făcut indefinite și neimportante. E zi, e o nouă zi, o altă poveste în aceeași poveste.

Uneori ai vrea să nu te mai trezești cu tine. Să nu-ți mai revină memoriile că tu ești tu și că tu te gândeși la tot ce te gândești tu. Să apeși pe pauză. Să te ștergi pentru o vreme din memoria proprie. Iar dacă tu nu-ți mai amintești de tine, nici lumea ta nu mai e, pentru că nu mai e cine s-o gândească.

M-am trezit și mi-am luat lumea în spate, ca pe-o povară, la gândit. De unde am rămas ieri, aseară, înainte să adorm. Nu s-a schimbat cu niciun centimetru peste noapte, am dat peste tot ce-am lăsat în dezordine aseară, peste același haos, peste aceleașă frământări. Alzheimer ca o salvare dintr-o conștiință greu de dus?