Îmi spune că era așa de bun la ce făcea că dădea exemple celorlați. Că profesorii se dădeau supuși la o parte când erau puși față în față cu muntele de talent. Îl privesc uimită, mi-e greu să cred că el chiar crede în ce spune. Dar crede, nu e prima dată când se laudă cât de bun e el.

Răspund sarcastic, fără să-mi dau nici eu seama pe moment, că văzând alții ce bun e el, nativ, s-au lăsat de meserie.

Tace.

Seara mă gândesc mult la conversația noastră. Prea mult. Decid să ignor. Între oameni întotdeauna lucrurile se vor derula surprinzător. Iar între mine și oameni, cu precădere.